Aiurea.

 Sufletul i se mistuia de rabdare...

 O curiozitate nedemna pentru el , o indemna sa-si faureasca mii de vise si scenarii.Pe atunci credea in schimbare, credea in iubirea patimasa ce nu tine cont de granitele conventionale, stabilite de oameni din egoism. Stelele i se coborau in priviri imbracandu-i trupul in lumini scanteietoare de gheata. Traia emotia revederii in fiecare clipa si in fiecare cuvant..."neagra fantana a trecutului"( sau poate deloc neagra, caci traia vreun spiridus pe acolo,ce aprindea un foc mare de o orbea pe biata fata) o tragea tot mai adanc in adancurile sale luminate sau poate nu  ( e posibil sa fi fost vreo iluzie).

Un vibrat strident o trezi din vis. Privi lenes spre lumina chioara ( se duelasera 2 licurici acum multa vreme pentru o mandrete de floare, iar ea cazuse victima colaterala) . Rase ionic ..Era el.. O anunta ca va ajunge curand, iar ea cazu pe ganduri. Primul gand pe care cazu o deruta complet, aproape ca o misca : Daca as fi o miscare seismica, l-as face sa se cutremure si astfel as stii exact ce simte, caci sentimentul ar fi universal, dar asa nici macar nu pot deosebi esenta de aparenta.

Se simtea rau, parca o fanfara i-ar fi cantat la fereastra imnul disperarii.Ar fi urlat daca era sa fi fost fiara, dar conditia sa sociala nu i  permitea.I se spunea ca trebuie sa fie gratioasa ca o lebada, corecta ca un judecator si buna la suflet ca o maicuta.Si fata se revolta in sufletul ei "-Auzi tu, cine a mai vazut lebada cinstita si stareta pe deasupra".

Lasand deoparte "sclifoselile" sa ne intoarcem la cel ce urma sa vina.Si se gandi ca firesc ar fi sa-i scrie o scrioase pe care sa i-o trimita prin curier rapid.Problema nu era posta, ci ea. Se onfrunta cu o problema grava de inspratie. In cele din urma reusi sa insire cativa purici inecati in petele de cerneala. 

  "Uite mi sa terminat bateria.

<>Focul ma mistuie infricosator (...\\\----///...)caci dorul de tine nu-mi da pace( te rog adu-mi un plici caci gandurile imi zumzaie teribil).

<>......

<>

<> Te rog sa nu ma uiti . raspunde-mi imediat prin e-mail.

P.S. : As vrea sa ne vedem." 

 Bun. Cu asta aproape terminase.Acum,uita de lebede si de tot se asezandu-se turceste langa fereastra aburita asteptand vre-un semn divin de inspiratie.

Lie.

Iata ca am imbratranit... suntem ingreunati de propria ratiune...Cu fiecare zi ce trece devenim tot mai  abatuti, inecandu-ne in propriile vorbe.. Si asa incepem a minti.. E mult spus ,caci ce e minciuna pana la urma?! modificarea adevarului modelandu-l in forme infinite, imperfecte, absurde.Incepem sa credem in propriile minciuni numindu-le senini , adevaruri .Confuzia domneste in acest univers al haosului lasand urme adanci pe chipuri si in suflete. Ochii sunt primii care te mint, fiind mai ageri decat insusi gandul, imbracandu-se apoi in mantia indiferentei. 

Am intalnit de multe ori expresia: 

"Si ce? ma va ierta". Poate ca asa e ,dar oare tu te vei ierta cand va fi imposibil sa mai indrepti ceva, iar privirea ce o implori sa te mai priveasca inca odata, sa-ti vada mizeria in care te zbati, nu vrea nici macar sa te dispretuiasca...Asta e prima lovitura ce iti macina sufletul zile la rand, cufundandu-te in deznadejde... Si parca dorind sa te razbuni pe tine insuti minti din nou, cladindu-ti un nou imperiu, rodul propriei tale imaginatii.

"Si ce?! te-a iertat, dar te-a si uitat." .Si pentru un om asta e moarte lenta si  dureroasa.Te cobori in strafundurie infernului si te ridici pe un pamantul care nu-ti mai apartine de mult.Nici vocea , nici gandul nu mai sunt ale tale. Pierdute prin multitudinea de adevaruri , iti soptesc :" Te-a uitat! "

Ai fi crezut ca si sufletul are un ecou?  

It`s the wrong time.

           Iata ca nu mai aud nimic, sau poate nu vreau sa aud,caci imi e frica de vuietul de cuvinte ce ajunge din intamplare la mine, sau de linistea solemna a lumii. ..Uite-ma ca tip pentru a acopari si marea, si cerul si vidul iluziei, cu sunete inalte, respingand orice urma de realitate.

            Usor ,usor ajung sa ma izolez in miile de puncte albe ale unei pagini si cu putin efort sa le transform in curcubeu , fluturi si sprenta.Incetul cu incetul voi deveni o pisicuta ce se scalda intr-o baie de raze, intr-o poveste rurala, sau printesa dint-o multitudine de basme..Stii ...as putea fi oricine, caci m-as imbraca in vid si infinit,si nu aberez ..chiar as putea sa ma metamorfozez in puncte pentru a defini ceea ce nu poate fi definit. 

            Dar palma rece a toamnei ma loveste fara mila, si-mi aminteste ca sunt om... un om ce nu-si poate defini nici macar propria fiinta, nici macar propriiul chip..un om ce se pierde in miile de sunete si cuvinte, pe care le scrie cu sete atunci cand cerul ii bate in geam si frigul in inima.Iar atunci cand ploaia imi bate in verdele ochiului,tresar stupid...ce liniste e...de ce am tipat?asta e linistea realitatii, sau macar iluzia unui vis inghetat pe retina ruland continuu  pe acceasi placa invechita a timpului?!

Always.

Ne uzam incetul cu incetul si inima si sentimentul astfel ca la capatul randului suntem de nerecunoscut.Tristi, plansi si singuri  ne alinam regrete in mirosul mucid al unei amintiri ce ne bantuie obsesiv...

Ne intalnim iarasi la capat de rand mai goi de noi, mimand mecanic un gest tantru.Rapid intre noi se ridica muntii de litere negre pe pagini albe, sute de cuvinte nespuse tainuite in priviri triste,sau zambete schitate fortat.Pana si puncte pe care le punem la sfarsitul fiecarei lacrimi ne separa de timpurile acelea cand puteam sa jur ca suntem fluturi albi in palma vietii.

Si a ramas golul, amintirea unui rand unde eram eu si tu si inima si sentimentul.

Iar noi... ce-am ajuns?~! ...Tu nu ma cunosti , eu ma prefac ca nu te vad.Am imbracat forma unui sfarsit de pagina.Tu ai ramas, iar eu am alunecat iar in vidul alb al altei lumi...Cu sufletul uzat si pulsul slab am sfarsit prin a-mi fi dor de ceea ce la inceput mi se parea a fi gri in sufletul meu.

Je ne sais pas.

Uite! privesc prin galbuiul toamnei si incerc sa gasesc cerul,ce ma invaluia alte dati in sentimente pure si contrare.Ma scotea din minti, ma arunca in abisul gri a unui nor, ca mai apoi sa ma poarte intr-o balta roz de zambete. Acum ma strapunge cu reflexe roz-portocalii si-mi canta romante sub balcon.

Rad si plang, visez si cred...E ciudat... incep sa traiesc prin culorile lui, prin cant, prin tristetea lui. Imi zice povestea unui inger preschimpat in frunza,mort prematur in bratele sale,ca mai apoi sa rada molipsitor amintindu-si de cine stie ce vis.

E incoerent..dar fara sa stiu de ce ma indragostesc de personalitatea lui bizara care incetul cu incetul devine indispensabila. Ma trec fiorii cruzi ca mai apoi sa ma imbrace in murmur cei dulci si uite o luam de la capat.

Sadness.

Glasul mut al apei imi rupe radacinile..si ma poarta vuind spre infinit.Mi-a promis ca ma voi intalni cu cerul si ca-i voi putea mangaia tamplele intunecate.Stii?!, mereu mi-am dorit asta, mereu am vrut sa-ti mangai trupul si sa ma contopesc in murmurul tulbure al apei cu tine....Dar nu o cred. Stiu ca ma minte ca de fiecare data,si totusi raman inerta lasandu-ma purtata iar si iar de acelasi zgomot trist.Am impresia ca-mi pot prinde gandurile in mantia vantului,dar  chiar de as tipa stiu ca raman muta pentru tine, tot atat de oarba precum sunt si eu.

Acum stau si privesc vidul propriilor vise, iar cerul imi se rasfrange in priviri.Isi prinde  neliniste in intreaga mea fiinta pictundu-mi sufletul in gri si intuneric...

Lasa-ma sa mai zbor odata..lasa-ma sa mai cant..sa mai rad.....sa mai colorez clipele cu amintirea ta...

forget me!

Lasa-ma sa ma agat de un ultim zambet, saruta-mi dulce fruntea alba.. apoi prinde-ma de mana si uita-ma.

Inger pribeag ce mi te-ai cuibarit in suflet,esti cel ce m-a acoperit cu mantia sa alba si mi-aadus primavara in suflet ,prinzandu-mi sarutul sau langa tampla dreapta si iubirea in inima.

Inger nascut in zapada destinului ,  esti cel ce s-a topit  cu mine in acea picatura dulce de vara ,si ne-a lasat sa cadeam apoi in pulbere de stele.

Inger rece ce ai uitat care iti e cerul,de ce te-ai ascuns  in obrajii aprinsi a vre-unui mac uitat de timp?

Esti inger ,eu om ..cu ai putea crede ca as putea macar sa te ating fara sa-ti murdaresc chipul cu pete de om. ...?!!

Violin - Sad Romance
   

Din nou toamna.

Verde uitat in adancul verii si mai apoi pierdut in singurul cuvant pe care l-am scris ...apoi liniste

Ruginiu asternut peste inima si cantul meu, ingropat in miile de lacrimii dulci ale singuratatii.

Covor de ganduri pastelate peste pamantul deja rece si melancolic.

Acestea sunt cateva dintre semnele unei toamne lungi unde trairile se contopesc cu degradarea lenta a naturii, iar viata isi aduna farama de tribut. Mi-e ciuda ! Vreau sa plec si eu cu pasarile departe, acolo, sa ma intind din nou lenesa la soare si sa ma stramb atunci cand lumina mi se loveste de tample. Vreau sa simt si eu vantul in fata, sa-mi franga aripile, iar eu cu mai multa indarjire sa-l infrunt si sa-mi impun propria vointa. 

Vreau sa fiu culoare si sa cer tribut naturii...vreau sa fiu blond in mana ta sau roscat inima altuia.

Vreau sa fiu un nor , ce-ti toceste privirea si te provoaca sa-l privesti obsedant...Cu ce seamna?Iar acum sa-ti mangai sufletul , aducand un zambet in coltul gurii..Aaaa..seamna cu o inima,,

Si cu toate astea vreau sa fiu Om ! Sa visez ca sunt topita in ochiul drept al tomanei si renascuta de cel stang, sa-i simt mirosul pe pielea frageda, sa-i traiesc bucuria prin cuvinte si s-o pedepsesc cu propriile capricii.

4.toamna.2010,

Ce iti pasa tie ,toamna daca tip si iti sparg in mii de bucati oglinda ruginie si ti-o atunc inegal peste minuni si credinte? 

Ce iti pasa tie, suflet mut daca te smulg din lumina dragostei si te inec in intuneric?

Ce te chinuie pe tine,culoare stearsa din mintea unui pictor dement?

Ce te-ai face copil visator daca mana ce te apara acum,  s-ar topi in neant ?

Nu ti-ar pasa toamna mea, nici  de ti-as frange calmul, nici de te-as topi cu caldura inimii mele...

Sufletel.. doar o lacrima de pe obraz tau blond si ai putea chema ingeri..te-ar ploua cu lumina ochilor lor..te-ai intalni cu gandurile lui ca mai apoi sa-i simti din plin iubirea firava ,la palpaitul unei lumanari.

Culoare, iubita mea,te chinuie dorul...Un dor nebun, demn numai de tine, o pasiune eterna pentru acel verde palid in care te-ai pierdut de atatea ori...Te vei stinge, scumpa mea.Vei muri intr-o zi de toamna tarzie, in bratele albe ale unei pagini,ingropata de un varf de pensula...Adio...

Copilas,copilas..Cu surasul tau ai lua marea in palme si ai putea merge pe pene de inger..Stai ,esti deja unul.Hazard.Un om are grija de surasul tau senin si te invata sa zbori cu stelele printre vise.Dragul meu, te-ai murdatit cu praf de om..acum pari unul dintre ei..Iar daca nu vei mai vedea chipul de te alina, nu te speria e in sufletul tau prins cu raze de luna..

..P.S. -  Ce-as fi eu fara umbra de ecou a unui nebun beat de sentimet...?

Imaginatie.

Gri.

Pare trist...

Dar e monoton...

Un gand ma atinge, apoi ma lasa sa stau intr-o balta de necuvinte.Ce se intampla cu mine?Fiorul straniu al melancoliei ma invaluie cu griul sau si ma poarta departe, pana in uitare.Pur si simplu, nu ma mai pot gandi la nimic, iar daca as vrea sa o fac gandurile ar navali peste mine inecandu-ma in  in soaptele vantului, sau in lacrimile ploii.

Si toate astea din cauza cerului. Doar el este vinovat pentru ca s-a reflectat in ochii mei lasandu-i stersi...Ce vina am eu, ca el a devenit asa tocit...Nu stiai? Timpul l-a tocit, sau poate norii, sau poate luna..s-au de ce nu...chiar eu.Uite ca din nou ma contrazic. Imi place sa dau vina pe el pentru totul.....DAr pana la urma ce conteaza care pe care a tocit?Obisnuita ne va cufunda pe amandoi in uitare, iar norii...ei... ei ne vor sta la capatai , aruncand cu nisipul amintirilor peste pamantul nepasator si rece... Iar acum ..crezi ca sunt trista? Nu, te inseli..sunt doar o umbra a cerului, a griului sau, a vointei timpului ce pare a-l toci si mai tare ducandu-l mai departe de mine, stergandu-mi culoarea ochilor si mai mult... ....Uite-i au ramas gri....