Ne uzam incetul cu incetul si inima si sentimentul astfel ca la capatul randului suntem de nerecunoscut.Tristi, plansi si singuri ne alinam regrete in mirosul mucid al unei amintiri ce ne bantuie obsesiv...
Ne intalnim iarasi la capat de rand mai goi de noi, mimand mecanic un gest tantru.Rapid intre noi se ridica muntii de litere negre pe pagini albe, sute de cuvinte nespuse tainuite in priviri triste,sau zambete schitate fortat.Pana si puncte pe care le punem la sfarsitul fiecarei lacrimi ne separa de timpurile acelea cand puteam sa jur ca suntem fluturi albi in palma vietii.
Si a ramas golul, amintirea unui rand unde eram eu si tu si inima si sentimentul.
Iar noi... ce-am ajuns?~! ...Tu nu ma cunosti , eu ma prefac ca nu te vad.Am imbracat forma unui sfarsit de pagina.Tu ai ramas, iar eu am alunecat iar in vidul alb al altei lumi...Cu sufletul uzat si pulsul slab am sfarsit prin a-mi fi dor de ceea ce la inceput mi se parea a fi gri in sufletul meu.
"Pana si puncte pe care le punem la sfarsitul fiecarei lacrimi ne separa de timpurile acelea cand puteam sa jur ca suntem fluturi albi in palma vietii."
RăspundețiȘtergereSuperb :)
ma inclin in fata profunzimii scrierilor tale..si nu numai! se simte intocmai sentimentul profund ce-l porti...Iulia...
RăspundețiȘtergereSi totusi amintirile nu se pierd niciodata...
RăspundețiȘtergereasta imi place mult:X:X
RăspundețiȘtergere