Lie.

Iata ca am imbratranit... suntem ingreunati de propria ratiune...Cu fiecare zi ce trece devenim tot mai  abatuti, inecandu-ne in propriile vorbe.. Si asa incepem a minti.. E mult spus ,caci ce e minciuna pana la urma?! modificarea adevarului modelandu-l in forme infinite, imperfecte, absurde.Incepem sa credem in propriile minciuni numindu-le senini , adevaruri .Confuzia domneste in acest univers al haosului lasand urme adanci pe chipuri si in suflete. Ochii sunt primii care te mint, fiind mai ageri decat insusi gandul, imbracandu-se apoi in mantia indiferentei. 

Am intalnit de multe ori expresia: 

"Si ce? ma va ierta". Poate ca asa e ,dar oare tu te vei ierta cand va fi imposibil sa mai indrepti ceva, iar privirea ce o implori sa te mai priveasca inca odata, sa-ti vada mizeria in care te zbati, nu vrea nici macar sa te dispretuiasca...Asta e prima lovitura ce iti macina sufletul zile la rand, cufundandu-te in deznadejde... Si parca dorind sa te razbuni pe tine insuti minti din nou, cladindu-ti un nou imperiu, rodul propriei tale imaginatii.

"Si ce?! te-a iertat, dar te-a si uitat." .Si pentru un om asta e moarte lenta si  dureroasa.Te cobori in strafundurie infernului si te ridici pe un pamantul care nu-ti mai apartine de mult.Nici vocea , nici gandul nu mai sunt ale tale. Pierdute prin multitudinea de adevaruri , iti soptesc :" Te-a uitat! "

Ai fi crezut ca si sufletul are un ecou?