Farfum de fericire

Inca mai simt atingerea ta si glasul tau si cantul tau...

Inca suntem acolo , doar noi , aruncati in uitare..

Luna, inca, ne vegheaza prinzandu-ne in par aurul timpului..

Usor ,pe aripi de fluturi, si ei imbracati in mantia dragostei, ne contopim cu norii, cu stralucirea timida a cerului.

Iti jur ! Am atins o stea! Am inchis-o intr-un zambet gingas si ti-am daruit-o.

Iti jur! Am scris pe cer, cu murmurul ochilor, povestea unui suflet.

Apoi, n-am mai avut putere nici sa mai arunc o ultima dorinta peste lumea ta si m-am abandonat in marea ochilor tai si m-am inecat in suflul buzeler tale...

Nu stiu ce s-a mai intamplat... poate ca am zburat pe o geana de timp, sau poate te-ai abandonat si tu in pulberea divina ce ne inconjura..sau poate ...nu stiu...

M-a trezit vibratul strident al unei gaze ce vroia sa se aseza pe o pala de vant.

Eram doar eu , eu si amintirea unui rai  negru presarat cu cantul stelelor si focul ochilor tai...

Am visat nu-i asa ? Nu ai fost acolo...

Cu toate astea mirosul tau inca m-a imbata cu tine..

Cu acelasi fior, te voi astepta , invaluia in mantia unui nor...

O , nu voi mai adormi...

Macar de-as stii daca ai fost tu sau altul...sau poate, doar capriciul unui luceafar mut.

Cine suntem?

Si ajungem la rascuce de drumuri, unde trebuie sa alegem intre soare si vant.. intre tine..si tine...

Cine sunt? De unde vin?Incotro ma duc?

De multe ori nu mai stim cine suntem, sau macar cine am vrea sa fim. Ne mulam pe personalitatile altora si ajungem sa facem lucruri pe care nici nu ni le imaginam... Devenim camelionii propriilor vieti, ascunzandu-ne in propriile umbre, temeri, ganduri.

Confundare lenta. singura cu cei din jurul nostru.

Avem un vis, un tel...ambitii...dar de ce nu le indeplinim..?!

Oare e prea grea povara propriilor trairi?

Privind in jurul nostru, observam ca printr-o panza deasa de regrete lucruri care candva erau totul pentru noi.

Ce stupid.Pierduti in propriile vise.

Oare de ce s-a ajuns aici..?

Am impresia ca de cele mai multe ori vrem sa ne batem joc de ratiune.

Cine spune ca asa e bine sau rau...

Si asa in lupta asta cu noi insine ne pierdem in neantul propriei fiinte...

( Habar nu am de ce am scris la plural... poate ca asa am simtit ).

Fictiune.

Fictiune. 

Nu mint. Imi construiesc propria relitate.

Nu exageraz.Fauresac lumi.

Iarasi fictine.

Sa-ti spun un secet.

Eu nu exist. Prin cuvant ma defindesc. Po fi verde si galben in acelasi timp.Pot fi aici si acolo.Pot fi haos, Colt de stea . Pot fi tu, el sau ea fara sa-ti dai seama.

De unde te cunosc?! Din paginile timpului.

Ce vreau de la tine?! Nimic.

Cum nimic? Nimic. Banuiesc ca asta nu valoreaza asa  mult pentru tine.Mi-l poti da? amintire...

Nuu, nu aberez... e asa important!. Lumea nu a fost creata din Nimic ?!

Vezi...Mi-l dai ?

Bine atunci...

Asta a fost tot. Am plecat. 

Unde? Nu mai conteaza .

Acum de ce plangi? 

Nu minti. Nu ma iubesti. Nu stii cine sunt.

Atunci astepta-ma!!

Cat?

O zi , un veac , o speranta , credinta, impacare.

De ce nu plang?!Nu stiu. Nu pot.

Trebuie sa plec. Te iubesc.Te iubesc din nimic, pentru nimicul cu care imi umpli gandul, pentru nimicul pentru care mai facut de multe ori sa plang.

Adio!! sau Pe curand...

Cerneala

Cerneala,in cerneala as vrea sa ma imbraci , neagra, sa ma confunzi cu visarea sau poate cu gandul, cu noaptea sau cuvantul . 

Cerneala,cerneala  as vrea sa fiu, o ultima picatura uitata pe birou, o ultima dovada ca nu m-ai uitat.

Deseneaza-ma in cerneala, si aseaza-ma acolo unde nici tu nu ai putea ajunge fara sa te agati de nori. Arunca pulbere de stele peste mine , un strop de fericire, o ultima mangaiere si putin zambet. Apoi prinde-ma de coltul de cer , pe care il  arunci peste mine si fa-ma o luna , un soare , o speranta. Vreau sa fiu cerneala galbena sa ma pierzi in alte lumini . Sau alta coloare..... sa ma confund in ochii tai , in mare ,in stragerea de mana ... Fa-ma cum vrei tu, da-mi forma , da-mi ganduri si idei, sperante si vise , iubiri calme sau patimase , eterne sau efemere...

Eu, eu sunt cuvantul ce l-ai frant din sufletul tau si l-ai aruncat peste lume. L-ai luat in brate si l-ai iubit cand toti il urau ,  l-ai razbunat in noptile tarzii cu ploi de lacrimi de cerneala si  l-ai adorat ca pe un dumnezeu al sufletului.

Bunul meu creator , e randul meu sa te divinizez , te voi face etern in mintile oamenilor pe care ii invidiai atat pentru indiferenta lor , te voi face stea si mare, scoica si vultur si te voi purta in infinit prin propria-mi  fiinta . Imi apartii, iti apartin... eu, o ultima picatura de cerneala agatata pe varful unei penite...tu ,... iubitul nostalgic pe care il regasesc in paginile ninse de emotii si timp..

O stea in buzunar:X

Parfum de fericire, putina culoare peste zilele gri de un monoton molipsitor, o raza gingasa ce imi cuprinde intreaga fiinta si iarasi culoare , multa culoare si miros de lacramioare.

Colt de rai ce te-ai coborat in lumea mea, cui ii datorez miile de stele ce ard pe cerul negru ca o hartie arsa de timp? cui ii datorez dulcea mangaiere ce mi-ai prins-o in par ?

Oare nu visez..oare atingerea ta ca briza dragostei  nu-i rupta dintr-un colt de iluzie.?Esti chair tu?!!ai  venit din infinit si te-ai coborat ,surazand , cu chipul tau blond al copilariei , in oglinzile sufletului meu....Ce uimit cred ca ai fost atunci cand te-ai zarit  in strafundurile intregii mele fiinte si te-ai scaldat in sunete colorate. Si mai uimit banuiesc ca ai fost cand m-ai gasit intre cuvinte si glas de ingeri, intre suspin de fericire si rasul dement al melancoliei sau in dulcea visare a unei dimineti de primavara cand ne trezeam ninsi de alb imbatisati de miros liliachiu de fericire.

Acum stiu ca esti real, caci tu insuti mi te-ai desenat pe cerul sufletului meu , m-ai prins de mana si ne-am ascuns dupa un nor , dupa un soare , dupa un zambet , dupa noi insine...