Winter feeling

Simt mirosul iernii ce imi inteapa sufletul si amintirea vremii se abate asupra mea,de parca ar vrea sa imi smulga credintele . Trecutul se reflecta in ochii mei si moare acolo, ca tribut al viitorului. Totul trece... efemer. Vremea s-a urcat in carul lui Cronos si s-a inecat in albastul pur al cerului de iarna, si cu ea s-au dus si visele mele. E trist sa vezi ca ramai fara simturi in fata lucrurilor ce te faceau sa atingi ,candva ,infinitul albastului strajuit de lumina blonda a soarelui. S-au dus si originile ..si brusc m-am trezit in neantul unei lumi murdarite de pacat.
Sunt singura si mi-e teama ca as putea da gres , mi-e teama ca m-as scunda in pacatul propriei mele visari. Fara trecut, prezentul si viitorul aluneca in abisurile imaginatiei.
Trecutul nu este o cufar plin de amintiri, ce au murit odata cu frunzele toamnei, ci momentul in care oamenii ce iti demonstreaza ca a fost adevarat, ca sunteti legati prin punti de incredere . Abia atunci amintirile capata valoare.Cum as putea construi prezentul cand nu am certitudinea ca nu am visat!
In concluzie , am visat …Mi-am construit proprille mele amintiri prin intermediul unor personaje fictive. Ciudat este ca le intalnesc in realitate , le-am mai cunoscut…Da,dar intr-o alta viata.

Lupta.

Lupta ... Lupta cu destinul, lupta cu ei , lupta cu tine.A vrut sa lupte dintr-un singur motiv, sa fie ,el, acela , sa poate spune " Da , eu am fost ! Eu am lupat acolo! Eu am invins !"
Si-a ales ca oponent destinul, si l-a lovit miseleste cu nerecunostinta peste carapacea lui pietrificata de ani.A repetat actiunea, iar si iar, capatand mai multa incredere in sine. Vroia sa stea de vorba cu ingerii la palpaitul unei lumanari. Dar pentru indrazneala lui, destinul a batut odata din aripi si l-a arucat in abisurile lumii.
Aici a intalnit oamenii.Auzise de la batranul Cronos ca ei au fost cei care au atins nemurirea, ei au ucis monstri cei fiorosi.dar erau mai mici decat se astepta,inofensivi cu ochii pasnici si visatori.Victoria i sa parut evidenta. Fara sa se gandesca la altceva , i-a lovit cu amagire, tradare, ironie, dar ei nu au ripostat, cum se astepta, si i-au intors spatele.
A ramas singur, in mijlocul orasului pustiu, si incerca sa se invinga pe sine.Dintre toate armele pe care le incerca, uitarea il durea cel mai tare, cea careil ingenunchiase pe asfaltul rece. Pentru prima data era dezamagit, el era cel invins. Cerul capatase nuante rosiatice. Si soarele se lupta cu dusmani nevazuti cel trageau in prapasta lumii.
Intunericul se lasase peste el, iar propriile temeri il pandeau la ficare colt.Frica il stragea cu ghiarele ei puternice, dar cu toate astea ramase intins pe jos.Nu mai intelegea nimci din ce i se intampla..era intuneric, frig, ii era groaza sa priveasca in jur.
Cand se trezi, soarele blond ii mangaia fata, iar oamenii roiau in jurul sau.Era confuz.. De ce lor inca le pasa?El le facuse rau...Atunci intelese ca nu lupta e totul, nu conteaza ca invingi atat timp cat esti singur si nu are cine sa se bucure alaturi de tine. Invatase ca nu trebuie sa te lupti cu cei din jurul tau ca sa fii ACELA, ca trebuie sa ii ai aliati ca sa invingi.
Se ridica si intr-un suflet alerga la cei carora le facuse rau.Nu vroia decat iertare, si poate nu acum.. Spera ca il vor ierta candva... Merse apoi la destin ,si in genunchi ii ceru iertare, dar acesta nici nu vroia sa il asculte.Plangea deznadajduit, cu capul pe piatra tare a vremii...Trecura ani , iar el ca un paznic neadormit, strajuia la poarta lumii...
Intr-una din zile o pasare maiastra il lua pe spatele sau si il purta spre vazduhul senin. Cerul i se deschise, iar ingerii il asteptau la palpaitul unei lumanari.

Senin-pur-inger...

Senin-pur-inger-suflet-gingas-ochi-farama-pur inca odata-alb-crin-pasiune-culme-pasare-dulce-iar-copil-zambet-sclipire-dragoste-fericire-iluzie-vis-sacru-profan-deajuns-inca putin-si ce daca-
-fantezie-sarut-din nou vis-femeie-plans-si-ras-si-strans-brate-sarut-iertare-aiurea !
-iar-culme-zambet-inger-lumina-luna-speranta !
-pierdut-multime-inchipuire-ireal !
-acum-joc-pisica-alint !
-tacere-melancolie-adancuri-...-
-deodata-sentiment-explozie-bucurie-zambet-doar-
-amintire ...-...- luna, doar ea-o stea tarzie-doar noaptea si noi ! -

Unspoken words from Jean-Sebastien Monzani on Vimeo.

Aiurea.

 Sufletul i se mistuia de rabdare...

 O curiozitate nedemna pentru el , o indemna sa-si faureasca mii de vise si scenarii.Pe atunci credea in schimbare, credea in iubirea patimasa ce nu tine cont de granitele conventionale, stabilite de oameni din egoism. Stelele i se coborau in priviri imbracandu-i trupul in lumini scanteietoare de gheata. Traia emotia revederii in fiecare clipa si in fiecare cuvant..."neagra fantana a trecutului"( sau poate deloc neagra, caci traia vreun spiridus pe acolo,ce aprindea un foc mare de o orbea pe biata fata) o tragea tot mai adanc in adancurile sale luminate sau poate nu  ( e posibil sa fi fost vreo iluzie).

Un vibrat strident o trezi din vis. Privi lenes spre lumina chioara ( se duelasera 2 licurici acum multa vreme pentru o mandrete de floare, iar ea cazuse victima colaterala) . Rase ionic ..Era el.. O anunta ca va ajunge curand, iar ea cazu pe ganduri. Primul gand pe care cazu o deruta complet, aproape ca o misca : Daca as fi o miscare seismica, l-as face sa se cutremure si astfel as stii exact ce simte, caci sentimentul ar fi universal, dar asa nici macar nu pot deosebi esenta de aparenta.

Se simtea rau, parca o fanfara i-ar fi cantat la fereastra imnul disperarii.Ar fi urlat daca era sa fi fost fiara, dar conditia sa sociala nu i  permitea.I se spunea ca trebuie sa fie gratioasa ca o lebada, corecta ca un judecator si buna la suflet ca o maicuta.Si fata se revolta in sufletul ei "-Auzi tu, cine a mai vazut lebada cinstita si stareta pe deasupra".

Lasand deoparte "sclifoselile" sa ne intoarcem la cel ce urma sa vina.Si se gandi ca firesc ar fi sa-i scrie o scrioase pe care sa i-o trimita prin curier rapid.Problema nu era posta, ci ea. Se onfrunta cu o problema grava de inspratie. In cele din urma reusi sa insire cativa purici inecati in petele de cerneala. 

  "Uite mi sa terminat bateria.

<>Focul ma mistuie infricosator (...\\\----///...)caci dorul de tine nu-mi da pace( te rog adu-mi un plici caci gandurile imi zumzaie teribil).

<>......

<>

<> Te rog sa nu ma uiti . raspunde-mi imediat prin e-mail.

P.S. : As vrea sa ne vedem." 

 Bun. Cu asta aproape terminase.Acum,uita de lebede si de tot se asezandu-se turceste langa fereastra aburita asteptand vre-un semn divin de inspiratie.

Lie.

Iata ca am imbratranit... suntem ingreunati de propria ratiune...Cu fiecare zi ce trece devenim tot mai  abatuti, inecandu-ne in propriile vorbe.. Si asa incepem a minti.. E mult spus ,caci ce e minciuna pana la urma?! modificarea adevarului modelandu-l in forme infinite, imperfecte, absurde.Incepem sa credem in propriile minciuni numindu-le senini , adevaruri .Confuzia domneste in acest univers al haosului lasand urme adanci pe chipuri si in suflete. Ochii sunt primii care te mint, fiind mai ageri decat insusi gandul, imbracandu-se apoi in mantia indiferentei. 

Am intalnit de multe ori expresia: 

"Si ce? ma va ierta". Poate ca asa e ,dar oare tu te vei ierta cand va fi imposibil sa mai indrepti ceva, iar privirea ce o implori sa te mai priveasca inca odata, sa-ti vada mizeria in care te zbati, nu vrea nici macar sa te dispretuiasca...Asta e prima lovitura ce iti macina sufletul zile la rand, cufundandu-te in deznadejde... Si parca dorind sa te razbuni pe tine insuti minti din nou, cladindu-ti un nou imperiu, rodul propriei tale imaginatii.

"Si ce?! te-a iertat, dar te-a si uitat." .Si pentru un om asta e moarte lenta si  dureroasa.Te cobori in strafundurie infernului si te ridici pe un pamantul care nu-ti mai apartine de mult.Nici vocea , nici gandul nu mai sunt ale tale. Pierdute prin multitudinea de adevaruri , iti soptesc :" Te-a uitat! "

Ai fi crezut ca si sufletul are un ecou?  

It`s the wrong time.

           Iata ca nu mai aud nimic, sau poate nu vreau sa aud,caci imi e frica de vuietul de cuvinte ce ajunge din intamplare la mine, sau de linistea solemna a lumii. ..Uite-ma ca tip pentru a acopari si marea, si cerul si vidul iluziei, cu sunete inalte, respingand orice urma de realitate.

            Usor ,usor ajung sa ma izolez in miile de puncte albe ale unei pagini si cu putin efort sa le transform in curcubeu , fluturi si sprenta.Incetul cu incetul voi deveni o pisicuta ce se scalda intr-o baie de raze, intr-o poveste rurala, sau printesa dint-o multitudine de basme..Stii ...as putea fi oricine, caci m-as imbraca in vid si infinit,si nu aberez ..chiar as putea sa ma metamorfozez in puncte pentru a defini ceea ce nu poate fi definit. 

            Dar palma rece a toamnei ma loveste fara mila, si-mi aminteste ca sunt om... un om ce nu-si poate defini nici macar propria fiinta, nici macar propriiul chip..un om ce se pierde in miile de sunete si cuvinte, pe care le scrie cu sete atunci cand cerul ii bate in geam si frigul in inima.Iar atunci cand ploaia imi bate in verdele ochiului,tresar stupid...ce liniste e...de ce am tipat?asta e linistea realitatii, sau macar iluzia unui vis inghetat pe retina ruland continuu  pe acceasi placa invechita a timpului?!

Always.

Ne uzam incetul cu incetul si inima si sentimentul astfel ca la capatul randului suntem de nerecunoscut.Tristi, plansi si singuri  ne alinam regrete in mirosul mucid al unei amintiri ce ne bantuie obsesiv...

Ne intalnim iarasi la capat de rand mai goi de noi, mimand mecanic un gest tantru.Rapid intre noi se ridica muntii de litere negre pe pagini albe, sute de cuvinte nespuse tainuite in priviri triste,sau zambete schitate fortat.Pana si puncte pe care le punem la sfarsitul fiecarei lacrimi ne separa de timpurile acelea cand puteam sa jur ca suntem fluturi albi in palma vietii.

Si a ramas golul, amintirea unui rand unde eram eu si tu si inima si sentimentul.

Iar noi... ce-am ajuns?~! ...Tu nu ma cunosti , eu ma prefac ca nu te vad.Am imbracat forma unui sfarsit de pagina.Tu ai ramas, iar eu am alunecat iar in vidul alb al altei lumi...Cu sufletul uzat si pulsul slab am sfarsit prin a-mi fi dor de ceea ce la inceput mi se parea a fi gri in sufletul meu.

Je ne sais pas.

Uite! privesc prin galbuiul toamnei si incerc sa gasesc cerul,ce ma invaluia alte dati in sentimente pure si contrare.Ma scotea din minti, ma arunca in abisul gri a unui nor, ca mai apoi sa ma poarte intr-o balta roz de zambete. Acum ma strapunge cu reflexe roz-portocalii si-mi canta romante sub balcon.

Rad si plang, visez si cred...E ciudat... incep sa traiesc prin culorile lui, prin cant, prin tristetea lui. Imi zice povestea unui inger preschimpat in frunza,mort prematur in bratele sale,ca mai apoi sa rada molipsitor amintindu-si de cine stie ce vis.

E incoerent..dar fara sa stiu de ce ma indragostesc de personalitatea lui bizara care incetul cu incetul devine indispensabila. Ma trec fiorii cruzi ca mai apoi sa ma imbrace in murmur cei dulci si uite o luam de la capat.

Sadness.

Glasul mut al apei imi rupe radacinile..si ma poarta vuind spre infinit.Mi-a promis ca ma voi intalni cu cerul si ca-i voi putea mangaia tamplele intunecate.Stii?!, mereu mi-am dorit asta, mereu am vrut sa-ti mangai trupul si sa ma contopesc in murmurul tulbure al apei cu tine....Dar nu o cred. Stiu ca ma minte ca de fiecare data,si totusi raman inerta lasandu-ma purtata iar si iar de acelasi zgomot trist.Am impresia ca-mi pot prinde gandurile in mantia vantului,dar  chiar de as tipa stiu ca raman muta pentru tine, tot atat de oarba precum sunt si eu.

Acum stau si privesc vidul propriilor vise, iar cerul imi se rasfrange in priviri.Isi prinde  neliniste in intreaga mea fiinta pictundu-mi sufletul in gri si intuneric...

Lasa-ma sa mai zbor odata..lasa-ma sa mai cant..sa mai rad.....sa mai colorez clipele cu amintirea ta...

forget me!

Lasa-ma sa ma agat de un ultim zambet, saruta-mi dulce fruntea alba.. apoi prinde-ma de mana si uita-ma.

Inger pribeag ce mi te-ai cuibarit in suflet,esti cel ce m-a acoperit cu mantia sa alba si mi-aadus primavara in suflet ,prinzandu-mi sarutul sau langa tampla dreapta si iubirea in inima.

Inger nascut in zapada destinului ,  esti cel ce s-a topit  cu mine in acea picatura dulce de vara ,si ne-a lasat sa cadeam apoi in pulbere de stele.

Inger rece ce ai uitat care iti e cerul,de ce te-ai ascuns  in obrajii aprinsi a vre-unui mac uitat de timp?

Esti inger ,eu om ..cu ai putea crede ca as putea macar sa te ating fara sa-ti murdaresc chipul cu pete de om. ...?!!

Violin - Sad Romance