"Daca puterea e un tipat, atunci vietile oamenilor sunt traite in ecoul tipetelor altora. " 

Salman Rushdie

21 noiembrie 2010

Lupta.


Lupta ... Lupta cu destinul, lupta cu ei , lupta cu tine.A vrut sa lupte dintr-un singur motiv, sa fie ,el, acela , sa poate spune " Da , eu am fost ! Eu am lupat acolo! Eu am invins !"
Si-a ales ca oponent destinul, si l-a lovit miseleste cu nerecunostinta peste carapacea lui pietrificata de ani.A repetat actiunea, iar si iar, capatand mai multa incredere in sine. Vroia sa stea de vorba cu ingerii la palpaitul unei lumanari. Dar pentru indrazneala lui, destinul a batut odata din aripi si l-a arucat in abisurile lumii.
Aici a intalnit oamenii.Auzise de la batranul Cronos ca ei au fost cei care au atins nemurirea, ei au ucis monstri cei fiorosi.dar erau mai mici decat se astepta,inofensivi cu ochii pasnici si visatori.Victoria i sa parut evidenta. Fara sa se gandesca la altceva , i-a lovit cu amagire, tradare, ironie, dar ei nu au ripostat, cum se astepta, si i-au intors spatele.
A ramas singur, in mijlocul orasului pustiu, si incerca sa se invinga pe sine.Dintre toate armele pe care le incerca, uitarea il durea cel mai tare, cea careil ingenunchiase pe asfaltul rece. Pentru prima data era dezamagit, el era cel invins. Cerul capatase nuante rosiatice. Si soarele se lupta cu dusmani nevazuti cel trageau in prapasta lumii.
Intunericul se lasase peste el, iar propriile temeri il pandeau la ficare colt.Frica il stragea cu ghiarele ei puternice, dar cu toate astea ramase intins pe jos.Nu mai intelegea nimci din ce i se intampla..era intuneric, frig, ii era groaza sa priveasca in jur.
Cand se trezi, soarele blond ii mangaia fata, iar oamenii roiau in jurul sau.Era confuz.. De ce lor inca le pasa?El le facuse rau...Atunci intelese ca nu lupta e totul, nu conteaza ca invingi atat timp cat esti singur si nu are cine sa se bucure alaturi de tine. Invatase ca nu trebuie sa te lupti cu cei din jurul tau ca sa fii ACELA, ca trebuie sa ii ai aliati ca sa invingi.
Se ridica si intr-un suflet alerga la cei carora le facuse rau.Nu vroia decat iertare, si poate nu acum.. Spera ca il vor ierta candva... Merse apoi la destin ,si in genunchi ii ceru iertare, dar acesta nici nu vroia sa il asculte.Plangea deznadajduit, cu capul pe piatra tare a vremii...Trecura ani , iar el ca un paznic neadormit, strajuia la poarta lumii...
Intr-una din zile o pasare maiastra il lua pe spatele sau si il purta spre vazduhul senin. Cerul i se deschise, iar ingerii il asteptau la palpaitul unei lumanari.

4 comentarii: