Farfum de fericire

Inca mai simt atingerea ta si glasul tau si cantul tau...

Inca suntem acolo , doar noi , aruncati in uitare..

Luna, inca, ne vegheaza prinzandu-ne in par aurul timpului..

Usor ,pe aripi de fluturi, si ei imbracati in mantia dragostei, ne contopim cu norii, cu stralucirea timida a cerului.

Iti jur ! Am atins o stea! Am inchis-o intr-un zambet gingas si ti-am daruit-o.

Iti jur! Am scris pe cer, cu murmurul ochilor, povestea unui suflet.

Apoi, n-am mai avut putere nici sa mai arunc o ultima dorinta peste lumea ta si m-am abandonat in marea ochilor tai si m-am inecat in suflul buzeler tale...

Nu stiu ce s-a mai intamplat... poate ca am zburat pe o geana de timp, sau poate te-ai abandonat si tu in pulberea divina ce ne inconjura..sau poate ...nu stiu...

M-a trezit vibratul strident al unei gaze ce vroia sa se aseza pe o pala de vant.

Eram doar eu , eu si amintirea unui rai  negru presarat cu cantul stelelor si focul ochilor tai...

Am visat nu-i asa ? Nu ai fost acolo...

Cu toate astea mirosul tau inca m-a imbata cu tine..

Cu acelasi fior, te voi astepta , invaluia in mantia unui nor...

O , nu voi mai adormi...

Macar de-as stii daca ai fost tu sau altul...sau poate, doar capriciul unui luceafar mut.

Cine suntem?

Si ajungem la rascuce de drumuri, unde trebuie sa alegem intre soare si vant.. intre tine..si tine...

Cine sunt? De unde vin?Incotro ma duc?

De multe ori nu mai stim cine suntem, sau macar cine am vrea sa fim. Ne mulam pe personalitatile altora si ajungem sa facem lucruri pe care nici nu ni le imaginam... Devenim camelionii propriilor vieti, ascunzandu-ne in propriile umbre, temeri, ganduri.

Confundare lenta. singura cu cei din jurul nostru.

Avem un vis, un tel...ambitii...dar de ce nu le indeplinim..?!

Oare e prea grea povara propriilor trairi?

Privind in jurul nostru, observam ca printr-o panza deasa de regrete lucruri care candva erau totul pentru noi.

Ce stupid.Pierduti in propriile vise.

Oare de ce s-a ajuns aici..?

Am impresia ca de cele mai multe ori vrem sa ne batem joc de ratiune.

Cine spune ca asa e bine sau rau...

Si asa in lupta asta cu noi insine ne pierdem in neantul propriei fiinte...

( Habar nu am de ce am scris la plural... poate ca asa am simtit ).

Fictiune.

Fictiune. 

Nu mint. Imi construiesc propria relitate.

Nu exageraz.Fauresac lumi.

Iarasi fictine.

Sa-ti spun un secet.

Eu nu exist. Prin cuvant ma defindesc. Po fi verde si galben in acelasi timp.Pot fi aici si acolo.Pot fi haos, Colt de stea . Pot fi tu, el sau ea fara sa-ti dai seama.

De unde te cunosc?! Din paginile timpului.

Ce vreau de la tine?! Nimic.

Cum nimic? Nimic. Banuiesc ca asta nu valoreaza asa  mult pentru tine.Mi-l poti da? amintire...

Nuu, nu aberez... e asa important!. Lumea nu a fost creata din Nimic ?!

Vezi...Mi-l dai ?

Bine atunci...

Asta a fost tot. Am plecat. 

Unde? Nu mai conteaza .

Acum de ce plangi? 

Nu minti. Nu ma iubesti. Nu stii cine sunt.

Atunci astepta-ma!!

Cat?

O zi , un veac , o speranta , credinta, impacare.

De ce nu plang?!Nu stiu. Nu pot.

Trebuie sa plec. Te iubesc.Te iubesc din nimic, pentru nimicul cu care imi umpli gandul, pentru nimicul pentru care mai facut de multe ori sa plang.

Adio!! sau Pe curand...

Cerneala

Cerneala,in cerneala as vrea sa ma imbraci , neagra, sa ma confunzi cu visarea sau poate cu gandul, cu noaptea sau cuvantul . 

Cerneala,cerneala  as vrea sa fiu, o ultima picatura uitata pe birou, o ultima dovada ca nu m-ai uitat.

Deseneaza-ma in cerneala, si aseaza-ma acolo unde nici tu nu ai putea ajunge fara sa te agati de nori. Arunca pulbere de stele peste mine , un strop de fericire, o ultima mangaiere si putin zambet. Apoi prinde-ma de coltul de cer , pe care il  arunci peste mine si fa-ma o luna , un soare , o speranta. Vreau sa fiu cerneala galbena sa ma pierzi in alte lumini . Sau alta coloare..... sa ma confund in ochii tai , in mare ,in stragerea de mana ... Fa-ma cum vrei tu, da-mi forma , da-mi ganduri si idei, sperante si vise , iubiri calme sau patimase , eterne sau efemere...

Eu, eu sunt cuvantul ce l-ai frant din sufletul tau si l-ai aruncat peste lume. L-ai luat in brate si l-ai iubit cand toti il urau ,  l-ai razbunat in noptile tarzii cu ploi de lacrimi de cerneala si  l-ai adorat ca pe un dumnezeu al sufletului.

Bunul meu creator , e randul meu sa te divinizez , te voi face etern in mintile oamenilor pe care ii invidiai atat pentru indiferenta lor , te voi face stea si mare, scoica si vultur si te voi purta in infinit prin propria-mi  fiinta . Imi apartii, iti apartin... eu, o ultima picatura de cerneala agatata pe varful unei penite...tu ,... iubitul nostalgic pe care il regasesc in paginile ninse de emotii si timp..

O stea in buzunar:X

Parfum de fericire, putina culoare peste zilele gri de un monoton molipsitor, o raza gingasa ce imi cuprinde intreaga fiinta si iarasi culoare , multa culoare si miros de lacramioare.

Colt de rai ce te-ai coborat in lumea mea, cui ii datorez miile de stele ce ard pe cerul negru ca o hartie arsa de timp? cui ii datorez dulcea mangaiere ce mi-ai prins-o in par ?

Oare nu visez..oare atingerea ta ca briza dragostei  nu-i rupta dintr-un colt de iluzie.?Esti chair tu?!!ai  venit din infinit si te-ai coborat ,surazand , cu chipul tau blond al copilariei , in oglinzile sufletului meu....Ce uimit cred ca ai fost atunci cand te-ai zarit  in strafundurile intregii mele fiinte si te-ai scaldat in sunete colorate. Si mai uimit banuiesc ca ai fost cand m-ai gasit intre cuvinte si glas de ingeri, intre suspin de fericire si rasul dement al melancoliei sau in dulcea visare a unei dimineti de primavara cand ne trezeam ninsi de alb imbatisati de miros liliachiu de fericire.

Acum stiu ca esti real, caci tu insuti mi te-ai desenat pe cerul sufletului meu , m-ai prins de mana si ne-am ascuns dupa un nor , dupa un soare , dupa un zambet , dupa noi insine... 

Cadere..

Usor, usor ma inchid ca o floare ce se lasa mangaiata de ultimele raze ale soarelui, iar apoi ii sopteste un adio trist si isi inchide petalele, sperand ca nu e ultima data cand isi vede iubitul.

Ma inchid ca intr-o scoica undeva pe fundul oceanului, vorbind doar cu lumina, speranta si visarea.

Ma inchid intr-un colt de suflet, intr-o inima pura dar singura...

Ma inchid intr-un colt de cer, acolo unde El si Mare se contopesc intr-un albastru infinit

Ma inchid intr-o pana de inger ca sa pot zbura cat mai sus...

Imi pierd increderea in Lumea si ma adancesc in abisul inimii si al viselor proprii. O indiferenta cruda, reala , ma invaluie in ceata sa deasa de stropi de cerneala aruncandu-ma in neant .

Si cu toate astea inca mai visez..Stii??! Uneori ploaia ma face sa ma indragostesc fara sa stiu ce cine?! Traiesc propria mea poveste de dragoste, cu un print fara nume ,desprins din filele unei cartii. Si el ma iubeste..:xAseara mi-a pus luna pe deget si mi-a prins o stea in par.Am urcat pe calul lui alb si mi`a arat cum visul si realitatea se unesc intr-o scoica iar apoi am aruncat-o in mare punandu-ne o dorinta... Mi-a zis in nou ca ma iubeste si sa trasformat in abur, raspandind in jurul sau uitarea si singuratatea. M-a lasat pe un nor si mi-a zis ca se va intoarce..mi-a zis sa-l astept ...

Dar uitatea imi invaluia mai aprig inima, iar printul meu se trasformase intr-o pagina dintr-un jurnal intr-un desert de amintiri. Brusc m`am intrebat ce caut acolo, sus, pe acel nor ,singura ?!De ce aveam aripi ?! De ce aveam aripi si nu puteam sa zbor ?! Cuprinsa de un dor nebun, de iubire stranie pentru pamant am satit...Brusc mi`am amintit de printul meu...Nu , nu imi era dor... caci il regaseam in acea cadere libere si fara sfarsit . Il simteam aproape in gandul meu si imi era deajuns.... 

Cadeam de minute insir, poate ore, poate ani, veacuri...De ce nu mai ajungeam pe pamant.?!!..Abia acum imi dadusem seama ca era intuneric, ca imi era frig...ca eram singura....ca plageam fara sa stiu de ce..ca nu mai aveam aripi..ca devenisem si eu fum si cadeam in sus...

Nu voi ajunge niciodata acolo , dar nici in cer nu voi mai putea cobori...vesnic in neant..intr-o cadere libera cu printul meu in gand si cu o pofta nebuna de Pamant ..

Doar o amintire ...

Timpul trece... toate sunt ingropate in desertul amintirilor:D

Acum cativa ani  imi ziceam :"CAnd voi fi mare ma voi face arheolog, sa descopar lucruri de mult uitate". Mult timp m-a fascinat acest tel ... Cu timpul am renuntat, caci atunci cand descoperi lucruri de mult uitate... lucruri sau sentimete care candva ti-au apartinut te cuprinde o senzatie  de melancolie , iar intrebarea "De ce ? " e repetativa, obsedanta...

Multe au fost ingropate..iar dupa o vreme le-am scot iarasi la lumina, ramanand cu un gust amar.Ce a ramas din ele..??!! Doar atat ??!!  Miroase a vechi, a lanced... De ce nu le-am lasat acolo, inviindu-le doar in amintirile mele,unde erau vesnic frumoase, mirosind a lacrimi de resemnare ale norilor. Simt ca nu mai am putere sa le privesc ...Doamne.. mai bine le ingrop iarasi, si imi impun sa uit acceasta intamplare nefericita .

Mi se face rau.. Simt nevoia sa o iau de la capat, dar nu mai am putere...Iarasi imi zic ca va fi iarasi bine ( poate ca ma mint..dar e o minciuna ce iti da speranta). O amagire fortata , continua, ce ti se infiripa in suflet , isi face un adapost cald si nu te mai paraseste niciodata ...

Imi doresc sa plec departe... departe de tot..insa stiu ca nu rezolv nimic.., doar prelungesc agonia unui suflet ranit,tradat..mintit...Dar poate cine stie:D ... Se spune ca Dumnezeu inchide o usa pentru a deschide alta ..asta mai devreme sau mai tarziu.. .

Love like Woe ;x

Ganduri.

        Acum cateva zile vroiam sa sterg toate amintirile..Vroiam sa plec departe caci fiecare lucru imi amintea de EL, vroiam sa ma ascund pe fundul unei mari si sa astept sa ma gasesca cineva si sa creada in mine...Aiurea. 
        De ce sa te ascunzi ? De ce sa fugi departe cand tot ce ai nevoie sa fii fericit se gaseste sub ochii tai.. 
        Fericirea?! Ce e fericirea?!! Nimeni nu a putut raspunde exact pana acum..Unii spun ca e acea briza ce te invaluie in mireme si te poarte departe dandu-ti impresia ca poti atunge stelele..Altii spun ca e acea prima raza de soare ce anunta sosirea primaverii...Sau pur si simplu acel sentiment de linsite si totusi ce iti provoaca o stare de neliniste ( gadilici in stomac )... 
Am ajuns la concluzia ca e suficient sa privesti in jurul tau pentru a-ti da seama ce mult conteaza un zambet, o imbratisare, o vorba buna...
Da sunt fericita ! Iubesc.....
 Iubesc sa stau in ploaie si sa rad ca un copil . 
 Iubesc soarele , norii , iarba si pasarile ... 
 Iubesc pe toti cei care cred in mine si imi sunt aproape. 
 Iubesc sa stau in fiecare seara sa privesc stelele sau sa ascult cum ploua.. 
 In ceea ce il priveste pe EL... Poate ca l-as mai iubi daca l-as asocia cu soarele, stelele sau cu zambetul unui copil.. Insa ,singur, este doar o bucata de hartie aruncata in sufletul meu..ce pluteste la nesfarsit pana cand timpul o va ingropa in desertul de amintiri..